Obezitatea o problema din ce in ce mai mare pentru copiii din Romania

Cauzele obezitatii la copii de la noi din tara sunt mancarea de tip fastfood si lipsa crunta de activitate fizica. Am avut placerea de a lucra cu un baiat de 12 ani care avea 112 kilograme si o usoara depresie. Cand am ajuns la el acasa parintii mi-au povestit ca gaseau ambalaje de la mancare de tip fasfood si de la foarte multe dulciuri ascunse. Din cauza greutatii sale si implicit din cauza aspectului fizic pe care il avea pustiul nu mai iesea din casa, singurul lucru pe care il facea era sa stea intins pe pat la televizor. In primele trei saptamani am inceput sa-l scot afara din casa si sa mergem distante mari(intre 5-10 kilometri) de trei ori pe saptamana, in acelasi timp pustiul a inceput sa tina si un regim alimentar si a fost inscris si la inot. A fost foarte greu pentru el dar impreuna cu mine si cu sprijinul moral al familiei a reusit sa slabeasca intr-un mod sigur in trei luni 25 de kilograme si ce cel mai important a reusit sa-si mentina greutatea dupa ce a slabit. Nu am mai vazut atata ambitie intr-un copil si vreau sa va spun ca a fost o adevarata placere sa lucrez cu acest pusti si la fel cum el a invatat multe lucruri de la mine si eu am invatat un lucru important de la el: Nu te lasa pe o ureche daca vrei sa obtii ceva, totul se obtine prin munca si perseverenta.Ca sfat pentru parinti:NU LASA-TI COPILUL SA STEA TOATA ZIUA LA CALCULATOR SAU LA TELEVIZOR! IESITI CU COPILUL LA PLIMBARE ZILNIC! HRANITII CAT MAI SANATOS! In cazul in care apar probleme de greutate CONSULTATI UN SPECIALIST.Daca nu stiti la ce specialist sa apelati va rog sa-mi scrieti mail si am sa va ajut cu cea mai mare placere.

Tulburarile pervazive de dezvoltare

Tulburarile pervazive de dezvoltare mai sunt cunoscute sub denumirea de Tulburari din spectrul autist –TSA.

Prin Tulburari pervazive de dezvoltare intelegem o gama larga de tulburari in speta de ordin neuropsihologic, insemnand ca predomina o baza neuro-anatomica, afectiuni cu o baza comuna si manifestari apropiate, dar care nu trebuiesc asimilate cu autismul.

Asocitia de Psihiatrie Americana a stabilit tulburarile pervazive de dezvoltare in DSM IV – Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburarilor Mentale, (editia a IV-a), acestea sunt: Tulburarea Autista, Tulburarea Asperger, Tulburarea Dezintegrativa a Copilariei, Tulburarea Rett, Tulburarea Globala (Pervaziva) de Dezvoltare – inclusiv autismul atipic.

Tulburarile pervazive de dezvoltare au forme de manifestare diferite; persoanele cu aceste tulburari difera atat de restul populatiei cat si de celelalte persoane diagnosticate cu tulburari pervazive de dezvoltare. Asadar se poate vorbi de existenta autismului inalt functional, a notelor autiste, a autismului usor sau mediu.

Mai jos sunt prezentate criteriile de diagnosticare ale tulburarilor pervazive de dezvoltare, pentru a nu fi confundate cu autismul:

Criterii de diagnosticare pentru Tulburarea autista:

(I) Obtinerea unui total de 6 sau mai multe raspunsuri pozitive la itemi celor trei

sectiuni ( fiind obligatorii cel putin doua la sectinea A si cate unul la B, respectiv C).

A. Dificultati calitativ semnificative in interactiunea sociala, datorate unor cauze cum ar fi:

utilizarea inadecvata a comportamentelor non-verbale ( postura, expresie faciala, gestica, evitarea contactului vizual);

esec in stabilirea unor relatii sociale cu persoane de aceeasi varsta, normale din punct de vedere al dezvoltarii;

absenta intentiei spontane de a impartasi propriile bucurii, interese si realizari cu alte persoane;

absenta reciprocitatii emotionale sau sociale ( nu participa activ la jocurile colective, preferand activitatile solitare si servindu-se de altii in scop instrumental).

B. Dificultati calitativ semnificative in comunicare, datorate unor cauze cum ar fi :

intarziere in dezvoltare sau absenta a limbajului verbal, fara incercari de suplinire prin modalitati paralingvistice ( cum ar fi mimico-gesticulatia);

lipsa capacitati de a initia si sustine o conversatie in conditiile prezentei limbajului verbal;

utilizarea stereotipa si repetitiva a unor structuri verbale ( apartinand limbajului comun sau personal);

absenta jocului simbolic sau imaginativ ( comparativ cu copiii normali, de aceeasi varsta).

C. Patternuri restrictive, stereotipe si repetitive legate de comportamente, interese si activitati cum ar fi:

preocupari obsesive, stereotipe si restrictive legate de interese;

dependenta rigidǎ fata de unele conduite rutiniere sau comportamente rituale;

manierisme motorii stereotipe si repetitive nefunctionale;

preocupare intensa legata de anumite obiecte sau parti ale acestora;

(II) Constatarea unui retard sau a unei disfunctii in cel putin unul din urmatoarele domenii:

interacţiune sociala,

limbaj,

joc simbolic sau imaginativ ( incepand cu varsta de trei ani ).

(III).Excluderea simptomatologiei tipice sincromului Rett sau altor tulburari degenerative ce pot aparea in copilarie.

Diagnosticul diferential se face in raport cu sindromul Asperger, debilitatea mintala si deficientele senzoriale, precum si cu tulburarile psihiatrice ( in special schizofrenia ).

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger (remarcata in general dupa varsta de 3 ani, adesea la 5,6 sau 7 ani):

A. Incapacitate calitativa de a interactiona social, manifestata prin cel putin doua din urmatoarele:

(1) incapacitatea marcanta de a folosi multiple comportamente non-verbale cum ar fi contactul vizual, expresia faciala, posturi ale corpului si gestica pentru a regla interactiunea sociala;

(2) esecul in dezvoltarea de relatii corespunzatoare nivelului de dezvoltare cu persoanele din jur;

(3) lipsa dorintei spontane de a impartasi bucuria, interesele sau realizarile cu ceilalti oameni (de ex. obiectele de interes nu sunt indicate, aduse sau aratate cu degetul);

(4) lipsa reciprocitatii sociale sau emoţionale.

B. Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, manifestate prin cel putin una din urmatoarele:

(1) preocuparea exclusiva fata de unul sau mai multe tipare stereotipe si limitate de interes care se inscrie in parametrii anormali fie prin intensitate, fie prin focalizare;

(2) aderarea aparent inflexibila la rutina sau ritualuri specifice, non-functionale;

(3) manierisme motorii stereotipe si repetitive (de ex. pocnirea sau rasucirea degetelor sau a mainii sau miscari complexe ale intregului corp);

(4) preocuparea persistenta fata de parti ale obiectelor.

C. Tulburarea cauzeaza o incapacitate semnificativa din punct de vedere clinic in domeniul social, ocupational sau in alte domenii importante de functionare.

D. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere generala importanta in vorbire (de ex. cuvinte simple folosite pana la varsta de 2 ani, fraze comunicative folosite pana la varsta de 3 ani).

E. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere semnificativa in dezvoltarea cognitiva sau in dezvoltarea abilitatilor de autonomie specifice varstei, in comportamentul adaptiv (altul decat in interactiunea sociala) si in curiozitatea fata de mediul inconjurator in copilarie.

F. Criteriile nu sunt proprii pentru alta tulburare globala de dezvoltare sau schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea dezintegrativa a copilariei:

A. Dezvoltare aparent normala cel putin pe parcursul primilor doi ani dupa nastere, manifestata prin prezenta comunicarii verbale si non-verbale proprii varstei, relatii sociale, joaca si comportament adaptat;

B. Din punct de vedere clinic, pierderea semnificativa a capacitatilor dobandite anterior (inainte de varsta de 10 ani) in cel putin doua dintre urmatoarele arii:

(1) limbaj expresiv sau receptiv;

(1) abilitati sociale sau comportament adaptat;

(2) controlul vezicii urinare sau a intestinelor;

(3) joaca;

(4) capacitati motorii.

C. Functionare anormala in cel putin doua dintre domeniile urmatoare:

(1) incapacitatea calitativa de a interactiona social (de ex. incapacitatea in comportamente non-verbale, nereusita de a dezvolta relatii cu cei din jur, lipsa reciprocitatii sociale sau emotionale);

(2) incapacitatea calitativa de a comunica (de ex. intarzierea sau lipsa limbajului vorbit, incapacitatea de a initia sau sustine o conversatie, folosirea stereotipa si repetitiva a limbajului, lipsa de jocuri creative variate);

(3) Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, inclusiv stereotipii motorii;

D. Tulburarea nu este reprezentata printr-o alta tulburare globala de dezvoltare sau prin schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Rett (pana in momentul de fata, diagnosticate au fost numai fete):

A. Toate punctele de mai jos:

(1) dezvoltarea prenatala si postnatala aparent normala;

(2) dezvoltarea psihomotorie aparent normala in primele 5 luni de la nastere;

(3) circumferinta capului normala la nastere;

B. Debutul tuturor simptomelor de mai jos dupa perioada de dezvoltare normala:

(1) incetinirea cresterii capului intre 5 si 48 de luni;

(2) pierderea capacitatilor legate de folosirea mainii dobandite anterior intre 5 si 30 de luni cu dezvoltarea subsecventa a miscarilor stereotipe ale mainii (de ex. de frangere sau de spalare a mainilor);

(3) pierderea angajarii sociale in curs (desi interactiunea sociala se dezvolta mai tarziu);

(4) aparenta unei proaste coordonari a mersului sau a miscarilor trunchiului;

(5) dezvoltare grav afectata a limbajului receptiv si expresiv.

Tulburarea globala ( pervaziva) de dezvoltare – nespecificata altfel (inclusiv autismul atipic):

Aceasta categorie trebuie folosita atunci cand exista tulburari grave si globale in dezvoltarea interactiunii sociale reciproce sau in capacitatile de comunicare verbala si non-verbala sau cand se intalnesc comportamente, interese si activitati stereotipe dar nu sunt indeplinite criteriile pentru o tulburare specifica globala de dezvoltare, schizofrenie, tulburare schizotipala a personalitatii sau tulburare anxioasa (evitanta) a personalitatii. De exemplu, aceasta categorie include “autismul atipic” – prezentari care nu indeplinesc criteriile pentru tulburarea autista din cauza varstei aparitiei, simptomatologiei atipice sau simptomatologiei de limita, sau toate acestea la un loc.

Acest articol a fost scris de Ilie Dana Mihaela

Ce este psihopedagogia? Ce face psihopedagogul?

Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, în studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a anomaliilor prezente în dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.
Abilitatile absolventilor de Psihopedagogie specială
1. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ oferă absolvenţilor calitatea de licenţiat în Ştiinţe
ale Educaţiei, specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ.
2. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ formează specialişti asimilaţi calificării de psiholog şcolar
3. Prin programul de studii PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ se asigură formarea competenţelor profesionale aferente ocupaţiei de psiholog şcolar.
4. Programul de studii PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ asigură formarea competenţelor fundamentale, generale şi de specialitate.
5. Competenţele de specialitate formate de specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECALĂ sunt:
a. Evaluare psihologică (identificare, evaluare psihodiagnostică, psihodiagnoză);
b. Intervenţie primară (generală şi de specialitate);
c. Consiliere şcolară şi vocaţională (a copiilor cu CES şi membrilor familiilor acestora);
d. Educarea copilului cu cerinţe educative speciale (evaluare, planificare, intervenţie, terapie
de specialitate);
e. Educarea individualizată în învăţământul special, integrat şi incluziv;
f. Cercetare aplicată în psihopedagogie specială .

Absolventii programului de studii Psihopedagogie speciala pot ocupa o diversitate de locuri de munca:
- terapie logopedica;
- recuperarea diferitelor categorii de persoane cu handicap;
- programe de educatie integrata;
- cercetare in domeniul educatiei speciale;
- activitati in organizatii nonguvernamentale (implementare si evaluare de proiecte);
- terapie ocupationala, asistenta psihopedagogica in institutii din domeniul sanatatii;
- consilierea parintilor copiilor cu handicap;
- orientarea profesionala a tinerilor cu handicap;
- psihopedagogia supradotatilor;
- invatamant preuniversitar, special si universitar.

Aceste categorii de specialisti sunt necesare intr-o serie de categorii de institutii: scoli speciale, centre logopedice, centre de zi, spitale, policlinici, organizatii neguvernamentale si organisme destinate protectiei copilului si persoanelor varstnice etc. Ei sunt pregatiti sa lucreze atat cu copii, cat si cu adulti, cu persoane cu handicap si cu normali (cu tulburari de vorbire, de exemplu). Articol scris de Ilie Dana Mihaela(psihopedagog)

Copilul cu ADHD la scoala

Copiii care au o tulburare hiperkinetica si deficit de atentie au mari probleme la scoala sau la gradinita din cauza comportamentului generat de aceasta tulburare.
In cele mai multe cazuri ADHD-ul este observat de catre invatator sau educator iar copilul este trimis la control de specialitate. De ce se observa prima data la gradinita sau la scoala ADHD-ul? Pentru ca mediul respectiv este controlat de un adult un numar mare de ore si in care copilul trebuie sa respecte un sistem de reguli valabil pentru toti. Dat fiind faptul ca pacientul cu acest tip de tulburare este incapabil sa respecte la fel ca ceilalti regulile, iese in evidenta intr-un mod negativ si cei care ii supreavegheaza(profesori,invatatori, educatori) observa comportamentul neadecvat situatiei in care se afla. Principala problema a invatatorului este faptul ca elevul cu ADHD se foieste in banca in timpul orei, deranjeaza colegii, nu este atent la ce se preda, nu noteaza tot ce este scris la tabla, de multe ori are un comportament de tip opozant si este sfidator.
Metodele pe care le incearca cei mai multi profesori sunt ignorarea comportamentului sau pedeapsa sub diverse forme: este trimis in ultima banca, este dat afara din clasa, este sanctionat cu o nota sau cu un calificativ mic, si cateodata se mai aplica si pedepse corporale. Aceste metode nu functioneaza sau functioneaza dar pentru o perioada scurta de timp.
Din pacate din diverse motive o parte dintre copiii cu aceasta tulburare ajung sa fie plimbati de la o scoala la alta sau marginalizati de catre proprii lor colegi si de catre profesori. Unii dintre profesori nu sunt pregatiti sa faca fata unor copii cu aceste probleme si prefera sa-i excluda din clasa in loc sa accepte faptul ca se pot invata diverse tehnici cu ajutorul carora ii pot controla pe cei cu ADHD. Dar sunt si dascali care se descurca excelent cu acesti copii si ajung sa le ofere educatia intelectuala de care au nevoie.

Relatia parinte-psihoterapeut

Relatia dintre parinte si psihoterapeut trebuie sa fie una bazata pe incredere, comunicare si nu in ultimul rand pe un schimb util de informatii si de tehnici care sa ajute parintele sa corecteze comportamentul copilului. Din pacate in multe cazuri realitatea este alta decat mi-as dori sa fie. Unii dintre parinti considera psihoterapeutul mecanicul care vine si rezolva problema cu o cheie franceza fara ca ei sa faca nimic sau aproape nimic, mai sunt si situatii in care psihoterapeutul nu doreste sa invete parintele cum sa se comporte si cum sa reactioneze in anumite situatii pentru a nu-si pierde painea de la gura. Din punctul meu de vedere ca psihoterapeut ambele variante sunt la fel de gresite pentru ca nu fac bine pacientului si implicit persoanelor din jurul lui. Grija ambelor parti parinti si psihoterapeuti trebuie sa fie COPILUL si ceea ce este mai bine pentru el. Deasemenea psihoterapeutul trebuie sa accepte faptul ca e posibil ca metodele folosite de el sa nu fie bune pentru respectivul pacient, in aceasta situatie psihoterapeutul trebuie sa caute metode alternative dar care sa functioneze. Parintele trebuie sa fie atent la comportamentul copilului si sa-i comunice psihoterapeutului daca sunt schimbari, daca da, in ce constau aceste schimbari si bineinteles daca are vreo idee care crede ca ar functiona ar trebui sa poarte o discutie cu terapeutul si sa hotarasca impreuna daca ar fi buna pentru copil. COMUNICAREA este cuvantul cheie in acest tip de relatie, copilul avand nevoie la fel de mare atat de psihoterapeut cat si de parinti, cat timp cele doua parti comunica totul va merge mai repede.

Copiii cu Tulburare Hiperkinetica Si/Sau Deficit de Atentie(ADHD)

Ce stie toata lumea despre copii cu acest tip de tulburare este ca sunt 'neastamparati'. Exista copii 'neastamparati' care nu au o tulburare hiperkinetica si deficit de atentie dar majoritatea copiilor cu acest tip de tulburare au un comportament 'neastamparat'. Copiii care sunt diagnosticati cu THDA(tulburare hiperkinetica si deficit de atentie) au nevoie pentru a-si corecta comportamentul de doua lucruri: tratament farmacologic si psihoterapie. In primul rand copilul trebuie diagnosticat de catre un medic psihiatru pediatru, medicul specialist da copilului tratament farmacologic adecvat situatiei si recomanda psihoterapia. Pasul urmator este gasirea unui psihoterapeut sau unui centru in care se lucreaza cu copiii cu THDA. Mai este varianta inlocuirii psihoterapeutului cu unul dintre parinti care ar trebui sa fie instruit de catre o persoana avizata cu experienta in domeniu. Oricum cu psihoterapeut sau fara parintii trebuie sa stie ca urmeaza o perioada destul de dificila atat pentru ei cat si pentru copilul lor. In functie de receptivitatea parintilor , modul eficient in care lucreaza terapeutul si nu in ultimul rand modul in care copilul raspunde tratamentului farmacologic prescris durata si procentul de corectare al comportamentului copilului este mai mare/lung sau mai mica/scurt. Daca parintii copilului coopereaza cu terapeutul si cu medicul specialist sansele copilului sunt foarte mari intr-un timp mai scurt sau mai lung. Parintii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare,calm si cu multa dispozitie de a invata un nou mod de comportament in relatia cu copilul lor.