Chipurile ‘retele de socializare’

                                                 

      Asa numitele retele de socializare au efectul invers decat cel folosit in titulatura lor la foarte multi utilizatori in special la copii si adolescenti. Singurul lucru pe care il invata utilizatorii afectati in mod negativ(cei mai multi dintre ei) este cum sa ‘socializeze’ din spatele unui monitor iar cand se pune problema de o discutie fata in fata cu o persoana straina sau putin cunoscuta utilizatorul se impleticeste in cuvinte, incep sa-i transpire palmele, miscari ambiguu ale corpului nepotrivite momentului respectiv.

     In spatele monitorului toti se dau zmei, isi creeaza o imagine falsa despre ei la inceput pentru ceilalti utilizatori dar dupa care incep sa creada propria minciuna. Si merge o perioada de timp pana cand apare si inevitabilul adevarata socializare. Adevarata socializare o reprezinta cea din lumea reala, intalnirile fata in fata, cand de multe ori afli cruda realitate ca tipul de pe facebook/hi5/ etc. nu este inalt, plin de muschi, student la Harvard si cu o masina misto respectiv tipa nu e fotomodel, desteapta foc si devreme acasa. Singurul lucru pe care il stimuleaza acest tip de retele este antisocializarea sau socializarea din spatele monitorului, copii nu mai stiu sa comunice unii cu altii, adolescentii la fel si viitorii adulti deopotriva.

    Lipsa comunicarii are multe repercursiuni asupra societatii, una dintre cele mai importante din punctul meu de vedere fiind crearea unor generatii incapabile de toleranta.De ce toleranta? Pentru ca din spatele monitorului cand nu mai vrei sa vorbesti cu cineva nu mai e nevoie sa dai explicatii sau sa-ti folosesti neuronii pentru a cauta o solutie la o problema pusa in discutie, ii dai deny/eject/del etc.  aluia de care nu-ti convine si ai rezolvat problema. Problema apare ca atunci cand faci virtual in mod repetat aceasta actiune ai tendinta de a face si in realitate la fel. Cand incepi o discutie in contradictoriu cu cineva in loc sa-i dai argumente bazate pe ratiune si legate de realitate alegi una dintre variantele urmatoare: 1) il injuri si pleci 2) il pocnesti si pleci 3) il scuipi si pleci 4) doar pleci 5)toate cele enumerate mai sus. O societate bazate pe lipsa de toleranta este o societate ai carei membri sunt mai tot timpul profund nemultumiti si nefericiti.

   Sa nu uitam si de pedofolii/obsedatii sexuali/violatorii care isi gasesc victimele prin intermediul acestor retele de nonsocializare.

  Alaturi de retelele de socializare adaug si mult folositul messenger care are acelasi efect, mai pe scurt e mai simplu sa stai in spatele pc-ului si sa scrii la tastatura dar e mult mai nociv atat pentru cel care trimite mesajul cat si pentru cel care il primeste, mesajul de multe ori ajunge distorsionat si comunicarea este terminata.

   

Gradinita de stat sau particulara? Scoala de stat sau particulara? Ce e mai bine pentru copilul meu?

         Intrebari care macina parintii de dupa 1989 si in special  pe cei din Bucuresti unde gradinitele particulare si scolile particulare au devenit o adevarata afacere. Faptul ca a aparut invatamantul particular in Romania e un lucru benefic din mai multe puncte de vedere: parintii care isi permit au de ales intre institutiile de stat si cele particulare care in multe cazuri depasesc din punct de vedere al oamenilor care lucreaza acolo, materialele cu care se lucreaza si nu in ultimul rand atitudinea diferita a educatorului, invatatorului, profesorului fata de parintii copiilor si implicit fata de cei mici. Oamenii care lucreaza in gradinitele si scolile particulare sunt mult mai bine motivati atat financiar cat si prin mediul de lucru pe care si-l pot creea singuri dupa nevoile grupului de copiii cu care lucreaza si in acelasi timp sunt sanctionati destul de prompt si corect daca nu procedeeaza in mod adecvat intr-o anumita situatie vizavi de copil sau de parintii acestuia. Gradinitele particulare au aparut ca o necesitate deoarece in special in Bucuresti statul asigura un numar redus de locuri pentru copii iar o dadaca e un risc pe care multi dintre parinti nu vor sa si-l asume si in multe cazuri pe buna dreptate. Ideea e ca intr-o afacere reusita toata lumea trebuie sa fie multumita respectiv: angajatorul, angajatul si clientul, in cazul de fata angajatorul este directorul gradinitei/scolii , angajatul este educatorul/profesorul iar clientii sunt parintii prin intermediul copiilor. Daca parintele este multumit de educatia pe care o primeste copilul lui la gradinita/scoala atunci e dispus sa plateasca in continuare taxa de scolarizare, angajatorul face profit iar invatatorul/educatorul pe langa satisfactia pe care o are cand invata un copil ceva este motivat foarte mult si financiar. Evident ca parintele trebuie sa-si permita sa isi tina copilul la gradinita/scoala particulara si mai sunt cazuri in care persoanele care lucreaza cu copiii nu sunt tocmai profesioniste dar situatiile sunt mai putine ca la institutiile de stat. Taxele la o gradinita particulara variaza undeva intre 1000-1500 ron pe luna, la scolile particulare e un tarif mai mare care variaza foarte mult in functie de activitatile pentru care opteaza copiii. Invatamantul particular in momentul de fata are foarte multe atuuri in defavoarea celui de stat, sper sa se schimbe aceasta situatie pentru ca nu toti parintii isi permit sa-si dea copiii la o scoala sau o gradinita particulara si cu siguranta fiecare dintre copii are dreptul la cea mai buna educatie.

Modul in care sunt afectati copii de catre divortul parintilor, perioada anterioara divortului-din timpul divortului- de dupa divort…..

Ca sa intelegem mai bine fenomenul care are repercursiuni asupra copiilor trebuie sa intelegem notiunea de divort si ce implicatii are ea. Divortul reprezinta desfacerea pe cale legala a unei casatorii, asta din punct de vedere legal. Exista nenumarate motive de divort mai ales in ultimii 20 de ani, indiferent de motiv ceea ce ii afecteaza pe copiii este modul in care actioneaza parintii acestuia in cele 3 perioade enumerate in titlul articolului meu.Pentru copii divortul inseamna de cele mai multe ori pierderea unui parinte, un handicap in fata celorlalti copiii, nesiguranta, pe cei mici ii macina o gramada de sentimente cum ar fi : suparare, nervi, tristete, vina, ura, dezamagire. In acelasi timp ii consuma urmatoarele intrebari: De ce pleaca mama/tata? De ce mami nu-l mai iubeste pe tati? De ce tati nu o mai iubeste pe mami? Eu sunt vinovat pentru ca tati/mami pleaca? Cu ce am gresit eu? Eu de ce nu am dreptul la o familie ca toti prietenii mei? De ce nu se impaca? Tati/mami ma uraste? Ei nu ma mai iubesc? Una dintre concluzii este ca poate divortul e desfacerea pe cale legala a unei casatorii dar implicatiile pe care le are asupra copiilor sunt enorme si trebuie tratate corespunzator de catre parinti si nu numai.

Perioada anterioara divortului este caracterizata prin nenumarate intrebari ale parintelui care ar dori sa intenteze divort: O sa ma descurc singur cu copilul meu? E bine daca plec de acasa? Cum o sa-mi afecteze copilul decizia pe care o iau? Ce e mai bine pentru familia mea? Etc.

Intrebarile enumerate mai sus sunt puse de catre un parinte rational dar din nefericire cand este vorba de divort multi parinti devin irationali si singura intrebare pe care si-o pun este Ce este mai bine pentru mine? Pe langa irationalitate multi dau dovada si de un egoism extrem care face foarte mult rau copilului.In aceasta perioada ca si in urmatoarea incep sa se arunce cuvinte dure si vorbe grele spuse cu patos de la mama la tata si invers copilul fiind un spectator la tot circul si eventual fiind obligat sa aleaga una din tabere. Schimbul de replici pline de noroi aruncate dintr-o parte in alta pe langa faptul ca nu fac cinste nici unei personae fac FOARTE mult rau copilului marcandul de multe ori pe viata.Cel mic nu intelege de ce mama il face pe tata porc, nesimtit, curvar etc. iar acesta ii adreseaza mamei apelative de genul idioata, lenesa, vaca etc., singurul lucru pe care il intelege este ca persoanele care l-au creeat pe el si l-au crescut si pe care ii iubeste se poarta de parca doar ei exista pe lume si au uitat de micutul care sta pe margine si asculta mizeriile si observa comportomentul complet deplasat al fiintelor carora el le spune mama si tata si care ar trebui sa ii fie modele de urmat in viata.In aceasta perioada exista obiceiul din nou subliniez la parintii irationali care au de gand sa divorteze de a cauta cat mai multe defecte ale celuilalt si de a scormoni trecutul si de a se dezgroapa fiecare greseala din trecut peste care in timp au reusit sa treaca, din nou copilul se uite la spectacolul mizer si simte cum mica si sigura lui lume se naruieste si atunci se petrece momentul in care copilul alege una dintre tabere in detrimentul celeilalte de frica sa nu ramana singur. Alegand sa tina partea unuia dintre parinti celalalt o vede ca un afront si o ia ca pe un complot si trateaza copilul ca pe un adult si se arunca replici de genul: aha tu tii cu maicata ca parca eu nu te-am hranit! Nerecunoscatorule ii iei partea lui taicatu ca si tu esti ca el!!! Normal ca pe mine nu ma iubesti ca eu nu ti-am facut toate mofturile!! Il iubesti pe taicatu mai mult ca are mai multi bani!! Etc.

La auzul replicilor de genul asta copilul sufera foarte mult si in el se creeaza o ruptura vizavi de conceptual de familie la modul general si fata de familia lui la modul particular.

Perioada din timpul divortului este si aceasta diferita in functie de mai multe elemente cum ar fi: durata de timp pana se stabileste legal divortul, daca ambii sunt deacord sa divorteze si cel mai important la cine raman copiii si implicit cine si cat plateste pensie alimentara. Aceasta perioada este in general caracterizata prin incertitudine si apar foarte des certuri pe teme de ordin financiar. In Romania in cele mai multe cazuri copilul ramane in custodia mamei iar tatal are dreptul la vizita care difera de la caz la caz si el este cel care urmeaza sa plateasca pensie alimentara. Cele mai intalnite discutii dintre parintii care evident nu sunt rationali si au ajuns la etapa asta ascultate de copii sunt : Daca tot i-ai vrut tu sa tii cresti singura! De la mine nu vezi nici un ban! Nu mai vreau sa am nici o legatura cu voi! O sa vin sa ii vad la sfarsit de saptamana daca o sa am timp! Oricum le platesc pensie alimentara asa ca fac destul! Etc. Copilul se simte la auzul acestor discutii ca o marfa de schimb care se poate cumpara dupa bunul chef al adultilor si ca cel care pana acum sustinea ca avea sentimente pentru el se dezice de el, mai pe scurt se simte ca o minge sutata de la un parinte la altul si uitata intr-un colt de camera cand unul dintre ei nu mai are chef sa fie parinte.Oricum cam tot ce se intampla in perioada aceasta se cuantifica in bani din pacate. Cu cat e mai scurta perioada aceasta cu atat mai bine , sansele ca copilul sa ramana cu traume cresc exponential cu durata procesului de divort.

Perioada de dupa divort este una de adaptare atat pentru parinti cat si pentru copil, abia acum copilul incepe sa-si dea seama ce anume inseamna divortul, or sa fie perioade grele cat si perioade calme de liniste intr-un oarecare echilibru. Perioadele grele pentru copiii sunt cele in care acestia isi amintesc de anumite activitati pe care le-au facut impreuna cu ambii parinti ca o familie, au anumite locuri prin care au trecut impreuna cu familia in forma ei initiala. Parintele care ramane cu copilul trebuie se fie puternic si in acelasi timp trebuie sa dea dovada ca este om si sa planga de fata cu copilul sa-l tina in brate si sa-l asigure pe cat de des posibil ca acesta nu este singur pe lume.

Concluzia ar fi ca inainte ca cei doi parinti sa divorteze ar trebui sa consulte un specialist si sa se convinga daca mai e sau nu ceva de relatia lor, dar daca divorteaza sa o faca cat mai rational si sa stabileasca impreuna un program al copilului cat mai diversificat cu ambii parinti impreuna sau separati.Copilul are nevoie de mama si de tata si chiar daca acestia se despart copilul trebuie asigurat tot timpul ca mama e tot mama lui iar tata e tot tatal lui!

Obezitatea o problema din ce in ce mai mare pentru copiii din Romania

Cauzele obezitatii la copii de la noi din tara sunt mancarea de tip fastfood si lipsa crunta de activitate fizica. Am avut placerea de a lucra cu un baiat de 12 ani care avea 112 kilograme si o usoara depresie. Cand am ajuns la el acasa parintii mi-au povestit ca gaseau ambalaje de la mancare de tip fasfood si de la foarte multe dulciuri ascunse. Din cauza greutatii sale si implicit din cauza aspectului fizic pe care il avea pustiul nu mai iesea din casa, singurul lucru pe care il facea era sa stea intins pe pat la televizor. In primele trei saptamani am inceput sa-l scot afara din casa si sa mergem distante mari(intre 5-10 kilometri) de trei ori pe saptamana, in acelasi timp pustiul a inceput sa tina si un regim alimentar si a fost inscris si la inot. A fost foarte greu pentru el dar impreuna cu mine si cu sprijinul moral al familiei a reusit sa slabeasca intr-un mod sigur in trei luni 25 de kilograme si ce cel mai important a reusit sa-si mentina greutatea dupa ce a slabit. Nu am mai vazut atata ambitie intr-un copil si vreau sa va spun ca a fost o adevarata placere sa lucrez cu acest pusti si la fel cum el a invatat multe lucruri de la mine si eu am invatat un lucru important de la el: Nu te lasa pe o ureche daca vrei sa obtii ceva, totul se obtine prin munca si perseverenta.Ca sfat pentru parinti:NU LASA-TI COPILUL SA STEA TOATA ZIUA LA CALCULATOR SAU LA TELEVIZOR! IESITI CU COPILUL LA PLIMBARE ZILNIC! HRANITII CAT MAI SANATOS! In cazul in care apar probleme de greutate CONSULTATI UN SPECIALIST.Daca nu stiti la ce specialist sa apelati va rog sa-mi scrieti mail si am sa va ajut cu cea mai mare placere.

Tulburarile pervazive de dezvoltare

Tulburarile pervazive de dezvoltare mai sunt cunoscute sub denumirea de Tulburari din spectrul autist –TSA.

Prin Tulburari pervazive de dezvoltare intelegem o gama larga de tulburari in speta de ordin neuropsihologic, insemnand ca predomina o baza neuro-anatomica, afectiuni cu o baza comuna si manifestari apropiate, dar care nu trebuiesc asimilate cu autismul.

Asocitia de Psihiatrie Americana a stabilit tulburarile pervazive de dezvoltare in DSM IV – Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburarilor Mentale, (editia a IV-a), acestea sunt: Tulburarea Autista, Tulburarea Asperger, Tulburarea Dezintegrativa a Copilariei, Tulburarea Rett, Tulburarea Globala (Pervaziva) de Dezvoltare – inclusiv autismul atipic.

Tulburarile pervazive de dezvoltare au forme de manifestare diferite; persoanele cu aceste tulburari difera atat de restul populatiei cat si de celelalte persoane diagnosticate cu tulburari pervazive de dezvoltare. Asadar se poate vorbi de existenta autismului inalt functional, a notelor autiste, a autismului usor sau mediu.

Mai jos sunt prezentate criteriile de diagnosticare ale tulburarilor pervazive de dezvoltare, pentru a nu fi confundate cu autismul:

Criterii de diagnosticare pentru Tulburarea autista:

(I) Obtinerea unui total de 6 sau mai multe raspunsuri pozitive la itemi celor trei

sectiuni ( fiind obligatorii cel putin doua la sectinea A si cate unul la B, respectiv C).

A. Dificultati calitativ semnificative in interactiunea sociala, datorate unor cauze cum ar fi:

utilizarea inadecvata a comportamentelor non-verbale ( postura, expresie faciala, gestica, evitarea contactului vizual);

esec in stabilirea unor relatii sociale cu persoane de aceeasi varsta, normale din punct de vedere al dezvoltarii;

absenta intentiei spontane de a impartasi propriile bucurii, interese si realizari cu alte persoane;

absenta reciprocitatii emotionale sau sociale ( nu participa activ la jocurile colective, preferand activitatile solitare si servindu-se de altii in scop instrumental).

B. Dificultati calitativ semnificative in comunicare, datorate unor cauze cum ar fi :

intarziere in dezvoltare sau absenta a limbajului verbal, fara incercari de suplinire prin modalitati paralingvistice ( cum ar fi mimico-gesticulatia);

lipsa capacitati de a initia si sustine o conversatie in conditiile prezentei limbajului verbal;

utilizarea stereotipa si repetitiva a unor structuri verbale ( apartinand limbajului comun sau personal);

absenta jocului simbolic sau imaginativ ( comparativ cu copiii normali, de aceeasi varsta).

C. Patternuri restrictive, stereotipe si repetitive legate de comportamente, interese si activitati cum ar fi:

preocupari obsesive, stereotipe si restrictive legate de interese;

dependenta rigidǎ fata de unele conduite rutiniere sau comportamente rituale;

manierisme motorii stereotipe si repetitive nefunctionale;

preocupare intensa legata de anumite obiecte sau parti ale acestora;

(II) Constatarea unui retard sau a unei disfunctii in cel putin unul din urmatoarele domenii:

interacţiune sociala,

limbaj,

joc simbolic sau imaginativ ( incepand cu varsta de trei ani ).

(III).Excluderea simptomatologiei tipice sincromului Rett sau altor tulburari degenerative ce pot aparea in copilarie.

Diagnosticul diferential se face in raport cu sindromul Asperger, debilitatea mintala si deficientele senzoriale, precum si cu tulburarile psihiatrice ( in special schizofrenia ).

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Asperger (remarcata in general dupa varsta de 3 ani, adesea la 5,6 sau 7 ani):

A. Incapacitate calitativa de a interactiona social, manifestata prin cel putin doua din urmatoarele:

(1) incapacitatea marcanta de a folosi multiple comportamente non-verbale cum ar fi contactul vizual, expresia faciala, posturi ale corpului si gestica pentru a regla interactiunea sociala;

(2) esecul in dezvoltarea de relatii corespunzatoare nivelului de dezvoltare cu persoanele din jur;

(3) lipsa dorintei spontane de a impartasi bucuria, interesele sau realizarile cu ceilalti oameni (de ex. obiectele de interes nu sunt indicate, aduse sau aratate cu degetul);

(4) lipsa reciprocitatii sociale sau emoţionale.

B. Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, manifestate prin cel putin una din urmatoarele:

(1) preocuparea exclusiva fata de unul sau mai multe tipare stereotipe si limitate de interes care se inscrie in parametrii anormali fie prin intensitate, fie prin focalizare;

(2) aderarea aparent inflexibila la rutina sau ritualuri specifice, non-functionale;

(3) manierisme motorii stereotipe si repetitive (de ex. pocnirea sau rasucirea degetelor sau a mainii sau miscari complexe ale intregului corp);

(4) preocuparea persistenta fata de parti ale obiectelor.

C. Tulburarea cauzeaza o incapacitate semnificativa din punct de vedere clinic in domeniul social, ocupational sau in alte domenii importante de functionare.

D. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere generala importanta in vorbire (de ex. cuvinte simple folosite pana la varsta de 2 ani, fraze comunicative folosite pana la varsta de 3 ani).

E. Din punct de vedere clinic, nu exista o intarziere semnificativa in dezvoltarea cognitiva sau in dezvoltarea abilitatilor de autonomie specifice varstei, in comportamentul adaptiv (altul decat in interactiunea sociala) si in curiozitatea fata de mediul inconjurator in copilarie.

F. Criteriile nu sunt proprii pentru alta tulburare globala de dezvoltare sau schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea dezintegrativa a copilariei:

A. Dezvoltare aparent normala cel putin pe parcursul primilor doi ani dupa nastere, manifestata prin prezenta comunicarii verbale si non-verbale proprii varstei, relatii sociale, joaca si comportament adaptat;

B. Din punct de vedere clinic, pierderea semnificativa a capacitatilor dobandite anterior (inainte de varsta de 10 ani) in cel putin doua dintre urmatoarele arii:

(1) limbaj expresiv sau receptiv;

(1) abilitati sociale sau comportament adaptat;

(2) controlul vezicii urinare sau a intestinelor;

(3) joaca;

(4) capacitati motorii.

C. Functionare anormala in cel putin doua dintre domeniile urmatoare:

(1) incapacitatea calitativa de a interactiona social (de ex. incapacitatea in comportamente non-verbale, nereusita de a dezvolta relatii cu cei din jur, lipsa reciprocitatii sociale sau emotionale);

(2) incapacitatea calitativa de a comunica (de ex. intarzierea sau lipsa limbajului vorbit, incapacitatea de a initia sau sustine o conversatie, folosirea stereotipa si repetitiva a limbajului, lipsa de jocuri creative variate);

(3) Tipare repetitive si stereotipe legate de comportament, de interese si activitati, inclusiv stereotipii motorii;

D. Tulburarea nu este reprezentata printr-o alta tulburare globala de dezvoltare sau prin schizofrenie.

Criterii de diagnosticare pentru tulburarea Rett (pana in momentul de fata, diagnosticate au fost numai fete):

A. Toate punctele de mai jos:

(1) dezvoltarea prenatala si postnatala aparent normala;

(2) dezvoltarea psihomotorie aparent normala in primele 5 luni de la nastere;

(3) circumferinta capului normala la nastere;

B. Debutul tuturor simptomelor de mai jos dupa perioada de dezvoltare normala:

(1) incetinirea cresterii capului intre 5 si 48 de luni;

(2) pierderea capacitatilor legate de folosirea mainii dobandite anterior intre 5 si 30 de luni cu dezvoltarea subsecventa a miscarilor stereotipe ale mainii (de ex. de frangere sau de spalare a mainilor);

(3) pierderea angajarii sociale in curs (desi interactiunea sociala se dezvolta mai tarziu);

(4) aparenta unei proaste coordonari a mersului sau a miscarilor trunchiului;

(5) dezvoltare grav afectata a limbajului receptiv si expresiv.

Tulburarea globala ( pervaziva) de dezvoltare – nespecificata altfel (inclusiv autismul atipic):

Aceasta categorie trebuie folosita atunci cand exista tulburari grave si globale in dezvoltarea interactiunii sociale reciproce sau in capacitatile de comunicare verbala si non-verbala sau cand se intalnesc comportamente, interese si activitati stereotipe dar nu sunt indeplinite criteriile pentru o tulburare specifica globala de dezvoltare, schizofrenie, tulburare schizotipala a personalitatii sau tulburare anxioasa (evitanta) a personalitatii. De exemplu, aceasta categorie include “autismul atipic” – prezentari care nu indeplinesc criteriile pentru tulburarea autista din cauza varstei aparitiei, simptomatologiei atipice sau simptomatologiei de limita, sau toate acestea la un loc.

Acest articol a fost scris de Ilie Dana Mihaela

Ce este psihopedagogia? Ce face psihopedagogul?

Psihopedagogia speciala este o ştiinţă de sinteza, care utilizează informaţiile complexe furnizate de medicină (pediatrie, neurologie infantilă, oftalmologie, otolaringologie, audiologie, ortopedie, igienă, etc.), psihologie (cu toate ramurile ei), pedagogie, sociologie, ştiinţe juridice, în studierea dinamică a personalităţii tuturor formelor de handicap prin deficienţă şi inadaptare
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a anomaliilor prezente în dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea proceselor compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.
Abilitatile absolventilor de Psihopedagogie specială
1. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ oferă absolvenţilor calitatea de licenţiat în Ştiinţe
ale Educaţiei, specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ.
2. Specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ formează specialişti asimilaţi calificării de psiholog şcolar
3. Prin programul de studii PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ se asigură formarea competenţelor profesionale aferente ocupaţiei de psiholog şcolar.
4. Programul de studii PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ asigură formarea competenţelor fundamentale, generale şi de specialitate.
5. Competenţele de specialitate formate de specializarea PSIHOPEDAGOGIE SPECALĂ sunt:
a. Evaluare psihologică (identificare, evaluare psihodiagnostică, psihodiagnoză);
b. Intervenţie primară (generală şi de specialitate);
c. Consiliere şcolară şi vocaţională (a copiilor cu CES şi membrilor familiilor acestora);
d. Educarea copilului cu cerinţe educative speciale (evaluare, planificare, intervenţie, terapie
de specialitate);
e. Educarea individualizată în învăţământul special, integrat şi incluziv;
f. Cercetare aplicată în psihopedagogie specială .

Absolventii programului de studii Psihopedagogie speciala pot ocupa o diversitate de locuri de munca:
- terapie logopedica;
- recuperarea diferitelor categorii de persoane cu handicap;
- programe de educatie integrata;
- cercetare in domeniul educatiei speciale;
- activitati in organizatii nonguvernamentale (implementare si evaluare de proiecte);
- terapie ocupationala, asistenta psihopedagogica in institutii din domeniul sanatatii;
- consilierea parintilor copiilor cu handicap;
- orientarea profesionala a tinerilor cu handicap;
- psihopedagogia supradotatilor;
- invatamant preuniversitar, special si universitar.

Aceste categorii de specialisti sunt necesare intr-o serie de categorii de institutii: scoli speciale, centre logopedice, centre de zi, spitale, policlinici, organizatii neguvernamentale si organisme destinate protectiei copilului si persoanelor varstnice etc. Ei sunt pregatiti sa lucreze atat cu copii, cat si cu adulti, cu persoane cu handicap si cu normali (cu tulburari de vorbire, de exemplu). Articol scris de Ilie Dana Mihaela(psihopedagog)

Copilul cu ADHD la scoala

Copiii care au o tulburare hiperkinetica si deficit de atentie au mari probleme la scoala sau la gradinita din cauza comportamentului generat de aceasta tulburare.
In cele mai multe cazuri ADHD-ul este observat de catre invatator sau educator iar copilul este trimis la control de specialitate. De ce se observa prima data la gradinita sau la scoala ADHD-ul? Pentru ca mediul respectiv este controlat de un adult un numar mare de ore si in care copilul trebuie sa respecte un sistem de reguli valabil pentru toti. Dat fiind faptul ca pacientul cu acest tip de tulburare este incapabil sa respecte la fel ca ceilalti regulile, iese in evidenta intr-un mod negativ si cei care ii supreavegheaza(profesori,invatatori, educatori) observa comportamentul neadecvat situatiei in care se afla. Principala problema a invatatorului este faptul ca elevul cu ADHD se foieste in banca in timpul orei, deranjeaza colegii, nu este atent la ce se preda, nu noteaza tot ce este scris la tabla, de multe ori are un comportament de tip opozant si este sfidator.
Metodele pe care le incearca cei mai multi profesori sunt ignorarea comportamentului sau pedeapsa sub diverse forme: este trimis in ultima banca, este dat afara din clasa, este sanctionat cu o nota sau cu un calificativ mic, si cateodata se mai aplica si pedepse corporale. Aceste metode nu functioneaza sau functioneaza dar pentru o perioada scurta de timp.
Din pacate din diverse motive o parte dintre copiii cu aceasta tulburare ajung sa fie plimbati de la o scoala la alta sau marginalizati de catre proprii lor colegi si de catre profesori. Unii dintre profesori nu sunt pregatiti sa faca fata unor copii cu aceste probleme si prefera sa-i excluda din clasa in loc sa accepte faptul ca se pot invata diverse tehnici cu ajutorul carora ii pot controla pe cei cu ADHD. Dar sunt si dascali care se descurca excelent cu acesti copii si ajung sa le ofere educatia intelectuala de care au nevoie.

Relatia parinte-psihoterapeut

Relatia dintre parinte si psihoterapeut trebuie sa fie una bazata pe incredere, comunicare si nu in ultimul rand pe un schimb util de informatii si de tehnici care sa ajute parintele sa corecteze comportamentul copilului. Din pacate in multe cazuri realitatea este alta decat mi-as dori sa fie. Unii dintre parinti considera psihoterapeutul mecanicul care vine si rezolva problema cu o cheie franceza fara ca ei sa faca nimic sau aproape nimic, mai sunt si situatii in care psihoterapeutul nu doreste sa invete parintele cum sa se comporte si cum sa reactioneze in anumite situatii pentru a nu-si pierde painea de la gura. Din punctul meu de vedere ca psihoterapeut ambele variante sunt la fel de gresite pentru ca nu fac bine pacientului si implicit persoanelor din jurul lui. Grija ambelor parti parinti si psihoterapeuti trebuie sa fie COPILUL si ceea ce este mai bine pentru el. Deasemenea psihoterapeutul trebuie sa accepte faptul ca e posibil ca metodele folosite de el sa nu fie bune pentru respectivul pacient, in aceasta situatie psihoterapeutul trebuie sa caute metode alternative dar care sa functioneze. Parintele trebuie sa fie atent la comportamentul copilului si sa-i comunice psihoterapeutului daca sunt schimbari, daca da, in ce constau aceste schimbari si bineinteles daca are vreo idee care crede ca ar functiona ar trebui sa poarte o discutie cu terapeutul si sa hotarasca impreuna daca ar fi buna pentru copil. COMUNICAREA este cuvantul cheie in acest tip de relatie, copilul avand nevoie la fel de mare atat de psihoterapeut cat si de parinti, cat timp cele doua parti comunica totul va merge mai repede.

Copiii cu Tulburare Hiperkinetica Si/Sau Deficit de Atentie(ADHD)

Ce stie toata lumea despre copii cu acest tip de tulburare este ca sunt 'neastamparati'. Exista copii 'neastamparati' care nu au o tulburare hiperkinetica si deficit de atentie dar majoritatea copiilor cu acest tip de tulburare au un comportament 'neastamparat'. Copiii care sunt diagnosticati cu THDA(tulburare hiperkinetica si deficit de atentie) au nevoie pentru a-si corecta comportamentul de doua lucruri: tratament farmacologic si psihoterapie. In primul rand copilul trebuie diagnosticat de catre un medic psihiatru pediatru, medicul specialist da copilului tratament farmacologic adecvat situatiei si recomanda psihoterapia. Pasul urmator este gasirea unui psihoterapeut sau unui centru in care se lucreaza cu copiii cu THDA. Mai este varianta inlocuirii psihoterapeutului cu unul dintre parinti care ar trebui sa fie instruit de catre o persoana avizata cu experienta in domeniu. Oricum cu psihoterapeut sau fara parintii trebuie sa stie ca urmeaza o perioada destul de dificila atat pentru ei cat si pentru copilul lor. In functie de receptivitatea parintilor , modul eficient in care lucreaza terapeutul si nu in ultimul rand modul in care copilul raspunde tratamentului farmacologic prescris durata si procentul de corectare al comportamentului copilului este mai mare/lung sau mai mica/scurt. Daca parintii copilului coopereaza cu terapeutul si cu medicul specialist sansele copilului sunt foarte mari intr-un timp mai scurt sau mai lung. Parintii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare,calm si cu multa dispozitie de a invata un nou mod de comportament in relatia cu copilul lor.